OPORTUNITĂȚI DE FINANȚARE ȘI PROPUNERI DE PROIECTE DEDICATE  PATRIMONIULUI: ÎNTÂLNIRE REGIONALĂ „REVITALIZAREA ORAȘELOR FORTĂREȚE”

În 28 ianuarie 2022 a avut loc întâlnirea semestrială, în format extins, a Grupului Regional de Reprezentanți al proiectului Interreg Europe RFC – Revitalizarea Orașelor Fortărețe. Evenimentul, organizat de ADR Nord-Vest în regim de teleconferință, a reunit 45 de participanți interesați de domeniul restaurării, revitalizării, digitizării și/sau digitalizării patrimoniului, în contextul perioadei de programare 2021-2027, reprezentanți ai autorităților locale, direcțiilor județene de cultură și patrimoniu, muzeelor și universităților din regiune, asociații și firme de consultanță tehnică și de management de proiecte.

FINANȚĂRI NAȚIONALE

Oportunitățile naționale de finanțarededicate patrimoniului au fost prezentate participanților direct de către reprezentanți la nivel înalt ale autorităților de management aferente acestor programe, respectiv:

  • PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ (PNRR), Pilonul IV – Turism și Cultură, de către doamna Csilla Hegedüs, Ministru Secretar de Stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Propunerile de finanțare, care vor fi definitivate în cursul lunii februarie prin consultare publică, includ 12 rute culturale care conțin atât obiective care vor restaurate și apoi promovate integrat alături de altele deja reabilitate (inclusiv o rută dedicată cetăților și alta castrelor romane), cu o alocare impresionantă de peste 100 de milioane de euro, cât și 9 muzee și memoriale care vor fi construite sau restaurate, cu un buget de peste 68 de milioane de euro, trei dintre acestea fiind în Regiunea Nord-Vest: Muzeul identităților transilvănene (CJ, Florești), Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței (MM, Sighetul Marmației) și Muzeul industrializării forțate și al dezrădăcinării (SM).

  • PROGRAMUL OPERAȚIONAL PENTRU CREȘTERE INTELIGENTĂ, DIGITALIZARE ȘI INSTRUMENTE FINANCIARE (POCIDIF), Axa 8 – Digitalizarea în cultură, de către doamna Svetlana Gomboș, Director General în cadrul Direcției Generale Programe Europene Competitivitate din Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Programul, care urmează să fie definitivat și aprobat în decursul acestui an, va permite Ministerului Culturii să dezvolte o platformă națională și o hartă turistică a monumentelor istorice digitizate și să implementeze acțiuni strategice în direcția digitalizării arhivelor, în vederea creșterii accesului la cultură.
  • PROGRAMUL NAȚIONAL DE RESTAURARE A MONUMENTELOR ISTORICE (PNR) și TIMBRUL MONUMENTELOR ISTORICE (TMI), programele fanion derulate de Institutul Național al Patrimoniului (INP), prezentate de domnul Director General Ștefan Bâlici. Cele două programe, cu finanțare atribuită pe bază de competiție, respectiv selecție, sunt complementare programelor actuale de finanțare și vin în sprijinul organizațiilor cu o capacitate financiară și administrativă redusă, atât pentru obiective de interes național (de categoria A) cât și de interes local (de tip B), amplasate în mediul urban și rural. În ultimii cinci ani, INP a finanțat cu 13 milioane de lei restaurarea a 66 de monumente prin TMI și a altor 44 prin PNR. Sistemul colectării taxei Timbrul Monumentelor Istorice, în vederea creşterii finanţării pentru a sprijini activitățile de protejare, restaurare și punere în valoare a monumentelor istorice, reprezintă o bună practică diseminată în Europa în rândul regiunilor partenere în proiectul RFC.
  • PROGRAMUL OPERAȚIONAL REGIONAL Nord-Vest 2021-2027 (POR Nord-Vest), Prioritatea 7: O regiune atractivă, în varianta supusă consultării publice, va aloca 30,79 mil Euro pentru monumentele localizate în mediul urban și 6,75 mil Euro pentru cele din mediul rural. Fondurile vor fi accesate pe bază de competiție, primele apeluri de proiecte fiind planificate în a doua jumătate a acestui an, odată ce programul va fi aprobat. 

FINANȚĂRI EUROPENE

Au fost prezentate o serie de oportunități de finanțare europene, prin programe care pot fi accesate direct la Comisia Europeană (prin autoritățile de management desemnate la nivel european), necesitând parteneriate formate din organizații care provin din cel puțin două sau trei țări:

  • Horizon Europe – Componenta 2: Cultură, Creativitate și Societate incluzivă: 10 apeluri deschise în cadrul HORIZON-CL2-2022-HERITAGE-01 până la data de 20/04/2022, care susțin acțiuni de cercetare, inovare, promovare și colaborare în domeniul patrimoniului, bunurilor culturale și a industriilor creative. Dintre acestea, un apel dedicat Arhitecturii, Designului și Artelor, care contribuie la Noul Bauhaus European – inițiativă economică, culturală și de mediu a Comisiei Europene, menită să îmbine designul, sustenabilitatea, accesibilitatea și investițiile pentru a contribui la realizarea Pactului Verde European.   
  • Europa Creativă –Componenta Cultură: un prim calup de 21 apeluri a fost lansat anul trecut, pentru care se așteaptă rezultatele; Până în 31/03/2022 sunt deschise apelurile CREA-CULT-2022-COOP pentru proiecte colaborative la scară mică (maxim 200.000 euro per proiect, 20% cofinanțare), medie (maxim 1 mil. euro per proiect, 30% cofinanțare, parteneri din minim 5 țări) și la scară largă (maxim 2 mil. euro, 40% cofinanțare, parteneri din minim 10 țări).  
  • ERASMUS PLUS și Corpul European de Solidaritate – programe care pot răspunde unor acțiuni de revitalizare a patrimoniului, prin mobilități, dezvoltarea de curriculă și acțiuni de voluntariat: 33 de apeluri Erasmus deschise până la finele lunii februarie sau martie 2022 și prima rundă de Activități de voluntariat și Proiecte de solidaritate deschise până la 23/02/2022.
  • INTERREG 2021-2027 – Programele transnaționale și transfrontaliere de tip:
    • INTERREG EuropeObiectivul: O Europă mai socială se adresează proiectelor care abordează schimburi de experiență între state și vizează îmbunătățirea politicilor publice pe piața muncii, în domeniul sănătății, culturii și turismului sustenabil. Programul urmează a fi aprobat de Comisia Europeană, primul apel de finanțare fiind planificat pentru luna aprilie 2022.
    • INTERREG DANUBE Prioritatea 3: O Regiune a Dunării mai socială, Obiectivul 3.3. Dezvoltare socio-economică prin patrimoniu, cultură și turism, pentru care vor putea depune proiecte inclusiv muzee și instituții de cultură, autorități publice, ONG-uri și firme. Urmează a fi lansat un apel dedicat parteneriatelor cu Republica Moldova și Ucraina, care permite derularea unor campanii de conștientizare, strategii și planuri de acțiune comune, evenimente și activități de creștere a capacității instituționale, inclusiv pentru dezvoltarea activităților culturale și a turismului sustenabil. Vor putea fi finanțate câte 3 proiecte colaborative cu fiecare din cele două țări vizate, finanțarea maximă per proiect fiind de 230.000 euro, cu implicarea a minim doi parteneri de o parte și de alta a graniței.
    • INTERREG România-Ungaria pentru județele de graniță Satu Mare și Bihor. Un obiectiv specific este dedicat consolidării rolului culturii și al turismului durabil în dezvoltarea economică, incluziunii sociale și inovării sociale, în cadrul căruia vor fi permise atât proiecte de investiții cât și proiecte de mapare teritorială, strategii comune pentru protecția patrimoniului cultural, acțiuni în vederea digitalizării, revitalizarea prin modele de „story telling” și „living heritage”, dezvoltarea și promovarea de rute tematice. Sunt eligibile organizații de tipul autorităților publice dar și ONG-uri, camere de comerț, muzee, biserici și librării. 
    • INTERREG Ungaria-Slovacia-România-Ucraina, pentru județele de graniță din regiune, Satu Mare și Maramureș. Prioritatea 2: O regiune de frontieră sănătoasă și atractivă va finanța atât investiții în infrastructura turistică și culturală, îmbunătățirea accesibilității către situri turistice noi sau existente ale patrimoniului cultural sau natural cât și evenimente, acțiuni de marketing și de digitalizare sub formă de ghiduri, expoziții, materiale informative și platforme. Sunt vizate de asemenea acțiuni pentru crearea de rețele transfrontaliere și de rute tematice bazate pe siturile de patrimoniu cultural, pe siturile religioase, inclusiv proiecte comune de renovare, precum și crearea unui „Observator transfrontalier al patrimoniului“ dedicat conservării patrimoniului construit, pentru a evita continuarea degradării.

În baza nevoilor și a priorităților de investiții, precum și în concordanță cu oportunitățile de finanțare disponibile și care se prefigurează pentru următorii ani, participanții au înaintat și au analizat idei și propuneri de proiecte pentru reabilitarea, digitalizarea și revitalizarea patrimoniului. Dintre proiectele deja incluse în portofoliul regional pentru perioada 2021-2027, șase proiecte care vizează obiective de patrimoniu cu potențial turistic beneficiază în prezent de finanțarea pregătirii documentației tehnice prin Programul Operațional de Asistență Tehnică (POAT 2014-2020), finanțare acordată de Guvernul României prin OUG 88/2020.

Portofoliul indicativ de proiecte pentru viitoarea perioadă de programare, potențiale colaborări și identificarea de parteneri, au fost subiectele dezbătute în ultima parte a întâlnirii. Prin rețeaua de parteneri ai proiectului RFC și prin rolul ADR Nord-Vest, de punct de contact al rețelei Enterprise Europe Network, se poate facilita accesul la consorții europene pentru organizațiile interesate din regiune.

Urmare a colaborării intra și inter-regionale, a schimburilor de bune practici din cadrul proiectului RFC, a unei Analize Regionale și a inventarului necesarului și a oportunităților de finanțare, un Plan Regional de Acțiune pentru valorificarea patrimoniului istoric va fi elaborat de către ADR Nord-Vest până la mijlocul acestui an și monitorizat până în iulie 2023.

Pentru a fi la curent cu activitățile organizate în cadrul proiectului și pentru a afla noi informații despre patrimoniul cultural prin prisma orașelor fortărețe, vă invităm să vă înscrieți la newsletter-ul RFC, urmând acest link:  http://eepurl.com/gKPje9

Marius Lazin, expert implementare

Ioana Dragoș, manager de proiect

Dorin Domuța, Șef de departament

Articolul anterior
Workshop online dedicat transferului tehnologic în domeniul agroalimentar
Articolul următor
Achiziție servicii de formare profesională
Meniu
Sari la conținut