IMM-uri durabile prin Enterprise Europe Network

Proiectul, implementat de ADR Nord-Vest în parteneriat cu alte cinci regiuni din Europa:  Liguria (coordonator) şi Piemont (Italia),  Provence-Alpes-Côte d’Azur (Franţa), Göteborg (Suedia) şi Ţara Bascilor (Spania) a fost finanţat prin Programul de Competitivitate şi Inovare al Comisiei Europene în perioada 2012-2013 fiind o Acţiune Specifică în contextul Enterprise Europe Network.

Obiectivul principal al proiectului a avut în vedere creşterea gradului de conştientizare al IMM-urilor privind impactului activităţii lor asupra mediului şi a beneficiilor pe care le pot obţine prin adoptarea unei atitudini ecologice.

Au fost vizate următoarele sectoare de activitate:  producţia şi prelucrarea metalelor, industria alimentară, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, gestionarea deşeurilor, industria chimică.

Pe parcursul implementării proiectului au fost furnizate firmelor interesate din domeniile menţionate,  informaţii şi consultanţă individuală.  Trei evenimente de promovare au fost organizate în regiune şi 30 de societăţi comerciale au beneficiat de audituri pe componenta de mediu.

Pentru alte informaţii legate de proiect vă rugăm să accesaţi linkul: http://www.susteen.eu/

Untitled

Articolul anterior
ASVILOC +
Articolul următor
Reţea Suport pentru Afaceri la Graniţele Externe ale UE
Meniu
Sari la conținut