ue
gv_r
regio
structurale

Un alt castel din Transilvania de Nord va fi reabilitat prin REGIO 2014-2020

A fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitarea și restaurarea castelului din localitatea Posmuș, județul Bistrița-Năsăud“, implementat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud. Proiectul se va derula în cadrul Programului Operaţional Regional 2014–2020, Axa prioritară 5, Prioritatea de investiţii 5.1. Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural, program finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Castelul de la Posmuş a fost construit la mijlocul secolului al XVIII-lea, în stil baroc, de către familia nobiliară Teleki; ansamblul se compune din cinci corpuri: clădirea principală a castelului, magaziile, grajdul, închisoarea și bastionul de poartă (folosit ulterior drept casă de oaspeți), în care se afla și o capelă.

Valoarea totală a proiectului este de peste 21,7 milioane de lei, din care 98% reprezintă alocarea nerambursabilă. Implementat timp de 46 de luni, proiectul are ca obiectiv general păstrarea și valorificarea patrimoniului cultural al județului Bistrița-Năsăud și a identității culturale prin restaurarea, reabilitarea și redarea imaginii originale a castelului Teleki din Posmuș și atragerea de vizitatori. În urma reabilitării, ansamblul castelului va fi deschis publicului larg și turiștilor vizitatori.

Până la finalul perioadei de implementare, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud își propune să crească numărul turiștilor care vizitează obiectivul de patrimoniu reabilitat la aproape 2.000 de turiști.