ue
gv_r
regio
structurale

Realizarea de piste pentru biciclete, spații pietonale și piațete în orașul Ștei

UAT Orașul Ștei implementează prin Programul Operațional Regional 2014-2020 proiectul ”REALIZAREA DE PISTE PENTRU BICICLETE, SPAȚII PIETONALE ȘI PIAȚETE ÎN ORASUL ȘTEI”.
Proiectul corespunde Axei prioritare 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 4E – Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multimodale durabile și a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare.

Valoarea totală a proiectului este de 11.804.170 lei, iar valoarea nerambursabilă acoperită din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 9.957.221 lei.

Finalizarea proiectului este prevăzută pentru 31 August 2021, cu toate acestea deja poate fi admirată în galeria foto de mai jos superba zonă pietonală nou creată și piațetele adiacente acesteia, pentru care stadiul lucrărilor se apropie cu pași repezi de 100%.

Proiectul este realizat în concordanță cu Strategia Națională de Sănătate 2014-2020, Planul de Dezvoltare Regională Nord-Vest și Strategia Națională de Dezvoltare Durabilă. Prin implementarea acestuia, în primul an după finalizarea proiectului, se va obține o scădere a emisiilor de CO2 cu 10,53% și va fi îmbunătățită mobilitatea locuitorilor orașului. Va fi favorizată deplasarea pietonală și cu bicicleta, vor fi plantați peste 100 de arbori în zona centrală, iar traficul auto va scădea cu 20%.
Proiectul corespunde și dorinței a peste 50% din locuitorii orașului. În cadrul unui studiu, anterior implementării proiectului, aceștia au precizat că preferă să se deplaseze în localitate pe jos sau cu bicicleta, în cazul în care ar beneficia de infrastructura necesară. La finalizarea investiției, traseele pietonale și pentru biciclete vor deservi o arie semnificativă a orașului și vor fi prevăzute cu elemente de siguranță, stâlpișori, și rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități.