Platforma BOOST de facilitare a colaborărilor europene pentru inovare si digitalizare

ADR Nord-Vest, alături de Transilvania IT cluster în calitate de coordonator al consorțiului european BOOST, colaborează cu organizații din alte 4 țări, pentru a aduce mai aproape oportunitățile europene și pentru a facilita noi propuneri de proiecte cu implicarea de parteneri din România.

Prin acțiunile organizate în ultimii 2 ani în cadrul proiectului BOOSTBoosting Smart Regional Innovation Ecosystems, se stimulează colaborarea între organizațiile din ecosistemele regionale de inovare, prin dezvoltarea unui cadru de colaborare interregională eficient și participativ.

Astăzi, 16 aprilie 2024, consorțiul BOOST a organizat un eveniment online de matchmaking și de prezentare a unor oportunități de finanțare europene pentru stimularea inovării și a soluțiilor digitale dedicate firmelor din domeniul IT și din industrie, clusterelor și asociațiilor, centrelor de inovare digitală, universităților și centrelor de cercetare.

Au fost prezentate 10 apeluri de finanțare colaborative, din programele I3, Horizon Europe și Digital Europe, pentru facilitarea înțelegerii obiectivelor și eligibilității și în vederea stabilirii de consorții la nivel european, pentru pregătirea de proiecte. Prezentările în limba engleză pot fi accesate aici:

Puteți descărca prezentările prin accesarea imaginii BOOST
Puteți descărca prezentările prin accesarea imaginii I3

88 de participanți din 14 țări s-au înscris până acum pe Platforma de matchmaking BOOST, pentru facilitarea de parteneriate pentru proiecte europene. 10 dintre organizațiile înscrise au prezentat la eveniment expertiza lor și criteriile de selecție pentru parteneri în viitoare proiecte.

Timp de 2 săptămâni, începând de astăzi, se mai pot face înscrieri și realiza întâlnirile direct în platforma BOOST. Se pot stabili întâlniri bilaterale cu potențiali parteneri pentru demararea de proiecte comune, în baza profilului de colaborare disponibil pentru fiecare participant înscris.

https://boosting-european-collaboration-among-industry.b2match.io/

Partenerii proiectului BOOST facilitează identificarea de propuneri de proiecte și organizații potrivite din regiunile partenere, precum și asigură conținutul necesar fundamentării lor, în baza analizelor detaliate legate de capacitatea de inovare și inventarul organizațiilor relevante din ecosistemele  regiunilor partenere, disponibile pe site-ul proiectului.

Prin proiectul BOOST s-a realizat un coridor de colaborare interregională pentru stimularea inițiativelor de susținere a inovării între regiunile Nord-Vest România, Nord-Est Bulgaria, Catalonia din Spania, Sud Danemarca și Estonia. Proiectul este finanțat din programul Horizon Europe și coordonat de Transilvania IT Cluster.

Vă invităm să urmăriți progresul acțiunilor desfășurate prin proiectul BOOST, pe canalele de promovare: website, LinkedIN, Facebook.

Articolul anterior
UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a semnat contractul pentru restaurarea și modernizarea Clădirii de Anatomie
Articolul următor
Orașul Seini a semnat contractul de finanțare pentru transformarea Sinagogii în Muzeu evreiesc
Meniu
Sari la conținut