A fost semnat contractul aferent proiectului „Amenajare zonă de agrement și construire centru multifuncțional în Municipiul Turda”

A fost semnat contractul aferent proiectului „Amenajare zonă de agrement și construire centru multifuncțional în Municipiul Turda”, Beneficiar: UAT Municipiul Turda, cod SMIS 125947.

Proiectul este finanțat prin POR 2014-2020, Axa prioritara 13 – Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii, Prioritatea de investiții 9b – Oferirea de sprijin pentru revitalizarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale, Obiectiv specific 13.1 – Îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei în oraşele mici şi mijlocii din România.

Perioada de implementare a proiectului este de 66 luni, respectiv între data 01.04.2018 și data 30.09.2023.

Valoarea totală a proiectului este de 23.284.268,03 lei, din care sprijinul financiar nerambursarbil din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 19.791.627,83 lei.

Previous Post
Prelungire perioadă depunere proiecte pentru Apel POR 8.3 C – grup vulnerabil „copii”
Next Post
A fost semnat contractul aferent proiectului „Modernizare Liceu Tehnologic Octavian Goga si construire Sala de Sport in localitatea Jibou, jud. Salaj”
Menu
Skip to content