ue
gv_r
regio
structurale

Castelul Teleki din Coltău – proiect de reabilitare a patrimoniului cultural, finanțat prin REGIO 2014-2020

Un nou obiectiv de patrimoniu național situat în Regiunea Nord-Vest va fi restaurat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, după ce Primăria Comunei Coltău, județul Maramureș, a semnat contractul pentru implementarea proiectului „Reabilitare Castelului Teleki“.

Castelul Teleki din Coltău a fost construit, cel mai probabil, pe vremea Mariei Tereza, iar în 1821 clădirea construită în stil baroc a fost restaurată. Marele călător, contele Teleki Sándor, a fost cel mai cunoscut stăpân al castelului, care a obţinut clădirea de la părinţii lui, la vârsta de 25 de ani, în anul 1845.

Proiectul, care are valoarea totală de 6.815.581,50 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile este de 6.667.473,17  lei, este finanţat prin Axa prioritară 5, Prioritatea de investiţii 5.1. Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.

Obiectivul general al proiectului constă în restaurarea, protecția, conservarea și valorificarea durabilă a obiectivului de patrimoniu național – Castelul Teleki.

Beneficiarul și-a propus ca până în anul 2020 să crească numărul de vizitatori 19.400, prin crearea mai multor spații expoziționale permanente.