ADR Nord-Vest va gestiona fonduri europene de peste 750 mil. Euro destinate investițiilor în infrastructura publică de sănătate a Regiunii de Dezvoltare Nord-Vest

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), prin Autoritatea de Management pentru Programul Sănătate, a delegat la începutul lunii august către Agenția de Dezvoltare Regională  (ADR) Nord-Vest atribuțiile privitoare la implementarea proiectelor finanțate în cadrul acestui program în Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest.

În acest context, ADR Nord-Vest a început demersurile aferente operaționalizării organismului intermediar pentru  Programul Sănătate, o structură distinctă din cadrul agenției, care va gestiona  aceste investiții. ADR Nord-Vest își propune să contribuie astfel la creșterea nivelului de calitate a serviciilor de sănătate la care au acces locuitorii regiunii.

Programul Sănătate beneficiază de o alocare financiară de 5,88 Miliarde euro pentru perioada 2021-2027 și se adresează tuturor nivelurilor sistemului de îngrijiri de sănătate pentru a răspunde, în timp adecvat și în condiții de calitate, nevoilor actuale de îmbunătățire a accesului la servicii de diagnostic și tratament, dar și nevoilor de servicii de prevenție primară și secundară.

Principalele măsuri finanțate vizează: controlul cancerului, domeniul transplantului și al oncologiei, controlul bolilor transmisibile (inclusiv infecții asociate asistenței medicale), pacientul critic, reziliența sectorului de sănătate etc.

În perioada mai-iunie 2023 au fost publicate în consultare publica primele două ghiduri ale solicitantului, iar apelurile de proiecte aferente acestora urmează să fie lansate în perioada imediat următoare. Investițiile avute in vedere în cadrul acestor doua apeluri de proiecte au ca obiect:

  • Spitalele mici orășenești și municipale;
  • Spitalele regionale;
  • Spitalele județene, județene de urgență și spitalele monospecialitate;

În lunile septembrie si octombrie au fost publicate în consultare publica alte 6 ghiduri ale solicitantului. Conform calendarului estimativ publicat de Autoritatea de Management pentru Programul Sănătate, cea mai mare parte a celor 115 apeluri de proiecte, prevăzute în program, vor fi lansate în perioada cuprinsă între trimestrul 3 al anului 2023 și trimestrul 2 din 2024.

Articolul anterior
Al doilea Corrigendum pentru Ghidul Solicitantului aferent apelului de proiecte 111
Articolul următor
Închiriere sală de conferințe
Meniu
Sari la conținut