A fost lansat proiectul pilot Regions 2030, un proiect în cadrul căruia ADR Nord-Vest este partener alături de alte 9 regiuni

În data de 29 noiembrie 2022, o delegație din partea Agenției de Dezvoltare Nord-Vest a participat, la Bruxelles, la evenimentul de  lansare a proiectului pilot Regions 2030: Monitoring the SDGs in the EU regions- Filling the data gaps , proiect în care Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest este partener alături de alte 9 regiuni.

Proiectul, inițiat de Joint Research Center, cu sprijinul Parlamentului European,  se va desfășura pe o perioadă de 11 luni, iar scopul acestuia este de a dezvolta, testa și măsura un set de indicatori comuni ai Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) la nivelul tuturor regiunilor implicate ,  precum și de a identifica o serie de indicatori specifici fiecărei regiuni.

 Obiectivele specifice ale proiectului  sunt:

O.S.1 : Implicarea regiunilor UE în procesul de monitorizare a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă

  • asigurarea unui cadru pentru autoritățile regionale în vederea monitorizării ODD -urilor pe teritoriul  lor
  • sprijinirea și consolidarea capacităților statistice regionale în ceea ce privește colectarea de date, monitorizarea și procesul de evaluare

 O.S.2 : Creșterea gradului de asumare la nivel local a monitorizării ODD-urilor și a deschiderii și transparenței în rezultatele obținute

  • instruirea personalizată a autorităților regionale în vederea colectării și analizei corespunzătoare a datelor
  • inițierea unui dialog între regiunile UE cu privire la bunele practici și acțiunile necesare pentru punerea în aplicare a Agendei 2030

Obiectivele specifice ale proiectului vor urmări îmbunătățirea monitorizării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă la nivelul tuturor regiunilor, inclusiv a Regiunii de Dezvoltare Nord-Vest, iar prin realizarea acestei acțiuni se va obține o imagine obiectivă asupra nevoilor la nivel regional inclusiv în raport cu  distribuirea fondurilor europene.

Rezultatele așteptate:

  • Un set armonizat de indicatori implementați în regiunile UE pentru monitorizarea și realizarea ODD-urilor
  • Datele colectate și, în consecință, evaluarea acestora vor fi puse la dispoziția autorităților naționale și autorităților de la nivelul Uniunii Europene pentru evaluarea globală a progreselor înregistrate în vederea realizării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă
  • Cunoștințe și capacități sporite ale regiunilor UE în ceea ce privește monitorizarea și procesul de raportare al ODD-urilor
  • Implicarea regiunilor UE într-un proces participativ de localizare a ODD-urilor
  • Consolidarea dialogului cu partenerii UE cu privire la localizarea ODD-urilor

Pe parcursul implementării proiectului vor avea loc o serie de evenimente regionale care se vor desfășura între vara și toamna anului 2023.

Mai multe informații despre proiect și eveniment se pot extrage, accesând link-ul de mai jos: https://joint-research-centre.ec.europa.eu/jrc-news/sustainable-development-goals-eu-regions-engagement-and-filling-data-gap-2022-11-29_en

Articolul anterior
A fost semnat contractul aferent proiectului „Extindere/Reorganizare „Construire, modernizare, amenajare și dotare la Liceul Teoretic „Ana Ipătescu” în vederea furnizarii unor servicii educaționale de calitate, în special a celor de tip afterschool”
Articolul următor
„Consolidarea dialogului între APL și ecosistemele antreprenoriale din Regiunea Nord-Vest”
Meniu
Sari la conținut