
Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest anunță demararea proiectului „Sprijin pentru pregătirea documentațiilor tehnico-economice pentru proiecte care vizează următoarea perioadă de programare – Regiune atractivă urban”, cod MySMIS 365428. Prin acest proiect vor fi pregătite documentațiile pentru 38 de propuneri de investiții din cele șase județe ale Regiunii Nord-Vest. ADR Nord-Vest este liderul parteneriatului, alături de autorități locale din regiune și de Parohia Ortodoxă Română „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Bistrița. Împreună, partenerii urmăresc să pregătească un portofoliu de proiecte mature, cu soluții tehnice și costuri documentate, pentru care să poată solicita finanțare în următoarea perioadă de programare.
Finanțarea acestui contract este destinată exclusiv pregătirii documentațiilor tehnico-economice. Rezultatele vor consta în studii de fezabilitate sau documentații de avizare a lucrărilor de intervenții, documentații tehnice pentru autorizarea construirii ori desființării și proiecte tehnice cu detalii de execuție, în funcție de specificul și stadiul fiecărei propuneri. Aceste documente vor arăta cum pot fi realizate investițiile: ce intervenții sunt potrivite, ce soluții tehnice pot fi aplicate și care sunt costurile estimate. Execuția lucrărilor reprezintă o etapă ulterioară, condiționată de obținerea unor finanțări distincte și de îndeplinirea cerințelor aplicabile. Documentațiile pregătite prin proiect vor constitui baza tehnică și economică pentru parcurgerea acestei etape.
| Câmp | Informații |
|---|---|
| Denumirea proiectului | Sprijin pentru pregătirea documentațiilor tehnico-economice pentru proiecte care vizează următoarea perioadă de programare – Regiune atractivă urban |
| Cod MySMIS | 365428 |
| Program | Programul Regional Nord-Vest 2021–2027 |
| Autoritate de Management | Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest |
| Prioritate | Prioritatea 7 – „O regiune atractivă” |
| Obiectiv specific | RSO5.1 – Promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrimoniului natural, a turismului durabil și a securității în zonele urbane |
| Fond | Fondul European de Dezvoltare Regională |
| Lider de parteneriat | Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest |
| Perioada de implementare | 20 august 2026 – 19 ianuarie 2028 |
| Valoarea totală | 46.144.927,78 lei |
| Cofinanțarea Uniunii Europene | 15.963.835,09 lei |
| Contribuția din bugetul de stat | 2.451.517,50 lei |
| Contribuția proprie la cheltuielile eligibile | 375.823,66 lei |
| Cheltuieli neeligibile | 27.353.751,53 lei |
Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, administrat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de Autoritate de Management, cu sprijinul Fondului European de Dezvoltare Regională. Finanțarea este acordată în cadrul Priorității 7 – „O regiune atractivă”, contribuind la obiectivul de politică „O Europă mai aproape de cetățeni”. Perioada de implementare este 20 august 2026 – 19 ianuarie 2028.
Cele 38 de propuneri de investiții pentru care vor fi pregătite documentații tehnico-economice
Finanțarea acordată prin proiect acoperă elaborarea documentațiilor aferente următoarelor propuneri:
| Partener | Județ | Propunere de investiție |
|---|---|---|
| Orașul Tășnad | Satu Mare | Construirea unei baze de tratament |
| Orașul Negrești-Oaș | Satu Mare | Regenerarea urbană a cartierelor |
| Orașul Cehu Silvaniei | Sălaj | Regenerarea zonei centrale, cu îmbunătățirea circulației pietonale și a infrastructurii publice și verzi |
| Orașul Borșa | Maramureș | Dezvoltarea stațiunii turistice pentru activități în toate cele patru anotimpuri |
| Orașul Ardud | Satu Mare | Regenerarea urbană prin modernizarea zonelor de recreere |
| Orașul Seini | Maramureș | Dezvoltarea unei baze de tratament |
| Orașul Borșa | Maramureș | Regenerarea spațiilor publice din zona centrală |
| Orașul Dragomirești | Maramureș | Dezvoltarea unei baze de tratament |
| Municipiul Beiuș | Bihor | Regenerarea Parcului Mihai Eminescu și a străzii Bihorului |
| Comuna Jucu | Cluj | Regenerarea malurilor Someșului |
| Orașul Seini | Maramureș | Regenerare urbană și amenajarea unei zone recreative |
| Municipiul Carei | Satu Mare | Regenerare urbană |
| Orașul Ștei | Bihor | Regenerarea zonelor urbane degradate |
| Orașul Vișeu de Sus | Maramureș | Regenerarea și revitalizarea zonei centrale |
| Parohia Ortodoxă Română „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Bistrița | Bistrița-Năsăud | Asanarea, reabilitarea și refacerea picturii bisericii, în vederea introducerii acesteia în circuitul turistic |
| Orașul Aleșd | Bihor | Regenerarea spațiilor publice din Piața Unirii și din cartierul Șoimu |
| Orașul Tăuții Măgherăuș | Maramureș | Regenerare urbană în localitatea Băița |
| Orașul Târgu Lăpuș | Maramureș | Amenajarea turistică a lacului Lighet |
| Comuna Sântandrei | Bihor | Regenerare urbană |
| Orașul Șomcuta Mare | Maramureș | Regenerarea unor spații publice reprezentative |
| Municipiul Beiuș | Bihor | Amenajarea unei păduri de agrement cu funcții educative și recreative |
| Comuna Bobâlna | Cluj | Dezvoltarea unui centru cultural cu funcțiuni mixte |
| Orașul Vașcău | Bihor | Dezvoltarea unei zone de agrement și camping la Peștera Câmpeneasa |
| Comuna Gilău | Cluj | Regenerarea spațiilor dintre blocuri din zona Eroilor |
| Comuna Iclod | Cluj | Regenerare urbană în localitățile Fundătura și Iclod |
| Orașul Târgu Lăpuș | Maramureș | Regenerare urbană |
| Orașul Ștei | Bihor | Dezvoltarea turistică a unei zone complementare agrementului de la Lacul Ștei |
| Orașul Aleșd | Bihor | Conservarea și reabilitarea Cetății Piatra Șoimului și îmbunătățirea accesului la aceasta |
| Orașul Nucet | Bihor | Regenerarea zonelor urbane degradate |
| Orașul Beclean | Bistrița-Năsăud | Regenerarea unor spații urbane |
| Municipiul Bistrița | Bistrița-Năsăud | Restaurarea patrimoniului urban |
| Municipiul Baia Mare | Maramureș | Reabilitarea energetică a Școlii Gimnaziale „Octavian Goga” |
| Municipiul Oradea | Bihor | Regenerarea cartierului Rogerius, inclusiv amenajarea malului Crișului Repede între Podul Sovata și Podul Desușeanu |
| Municipiul Baia Mare | Maramureș | Regenerarea râului Săsar pentru agrement |
| Municipiul Bistrița | Bistrița-Năsăud | Regenerare urbană |
| Municipiul Satu Mare | Satu Mare | Amenajarea Pădurii Urbane Noroieni |
| Municipiul Cluj-Napoca | Cluj | Regenerarea zonei verzi Expo Transilvania, prin amenajarea și extinderea Parcului Aurel Vlaicu, amenajarea străzilor adiacente și construirea unui parking, precum și regenerarea zonei Complexului Flora, inclusiv a halei agroalimentare, cu amenajarea parcărilor și a străzilor adiacente și construirea unui parking |
| Municipiul Zalău | Sălaj | Regenerarea cartierului Dumbrava și a zonei Casei de Cultură a Sindicatelor |
Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest | Telefon: 0264.431.550 | E-mail: contact@nord-vest.ro
Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.oportunitati-ue.gov.ro.
Investim în viitorul regiunii!

