RCIA – Alianță Regională de Industrii Creative – Retrospectiva unui Proiect European

ADR Nord-Vest a organizat joi, 12 decembrie 2019, întâlnirea Comitetului Regional de Reprezentanți (CRR) constituit în cadrul proiectului RCIA – Regional Creative Industries Alliance (Alianța Regională de Industrii Creative), grup ce reunește 30 de organizații suport care acționează în scopul suținerii industriilor culturale și creative (ICC), printre care: Clusterul de Industrii Creative Transilvania, Cluj Innovation Park, Ordinul Arhitecților din Transilvania, Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, Universitatea Babeș Bolyai, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Cluj IT Cluster, Transilvania IT Cluster alături de reprezentanți ai administrației publice locale.

Proiectul RCIA, implementat de ADR Nord-Vest facilitează accesul la bune practici și schimburi de experiență pentru actorii relevanți din domeniu, prin intermediul consorțiului creat, care reunește 9 organizații partenere din tot atâtea țări, respectiv: Austria, Belgia, Danemarca, Grecia, Italia, Letonia, Polonia, România și Spania. Proiectul este finanțat prin programul de cooperare INTERREG EUROPE se derulează pe cinci ani, în perioada 1 ianuarie 2017 – 31 decembrie 2021, în două etape.

În prima etapă de implementare a acestui proiect, derulată în ultimii trei ani, au fost identificate bune practici regionale din sector și au fost selectate și promovate prin intermediul portalului Interreg Europe cele cu potențial de transferabilitate, au fost susținute interacțiunile și schimburile de bune practici, au fost realizate, la nivelul regiunilor partenere, analize regionale asupra industriilor culturale și creative din care au rezultat drecțiile de dezvoltare la nivel de sector.

Cu prilejul întâlnirii CRR organizată acum la final de etapă, a fost prezentat documentul draft al Planului Local de Acțiune și au fost aduse argumente pro și contra care vizează includerea  unor acțiuni. Documentul final care va rezulta va include doar acele inițiative care au potențial de implementare, cu sprijinul actorilor locali implicați, în cea de a doua etapă a proiectului care se va derula în următorii doi ani. 

Mai multe informații despre proiectul Regional Creative Industries Alliance se pot obține vizitând site-ul:  https://www.interregeurope.eu/rcia/

Articolul anterior
Implementarea sistemului de telegestiune și modernizarea sistemului de iluminat public în Municipiul Baia Mare
Articolul următor
Lucrari de modernizare si reabilitare la Scoala Gimnaziala Artemiu Publiu Alexi, ORAS SÎNGEORZ-BĂI
Meniu
Sari la conținut