STRATEGIA REGIONALĂ DE MOBILITATE ȘI ORAȘE INTELIGENTE

În data de 12 iunie 2018, Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest a organizat o întâlnire de lucru pentru prezentarea propunerii de abordare  a elaborării strategiei de dezvoltare a Regiunii Nord-Vest pentru perioada 2021-2027-2034 în vederea consultării factorilor tehnici. Propunerea privind orientarea viitoarei strategii se axează pe  configurarea și funcționarea unei rețele de orașe inteligente și pe asigurarea mobilității regionale.

Întâlnirea a reunit reprezentanți tehnici și de decizie din cele 35 de localități urbane (15 municipii și 30 de orașe) din Regiunea de Nord-Vest și a avut ca obiective:

  • asigurarea condițiilor pentru fundamentarea absorbției în perioada următoare a exercițiului bugetar al UE (2021-2027), la nivelul întregii regiuni;
  • dezvoltarea parteneriatului pentru dezvoltarea regională;
  • asigurarea condițiilor de colaborare între actorii relevanți privind dezvoltarea regiunii.

În ceea ce privește strategia, obiectivul principal îl reprezintă asigurarea unui cadru de colaborare și a instrumentarului managerial pentru elaborarea viziunii de dezvoltare a Regiunii Nord-Vest pe baza asumării a două modalități de valorificare durabilă a capitalului teritorial regional: dezvoltarea unei rețele de orașe inteligente and asigurarea mobilității regionale.

Temele majore care vor fi abordate în cadrul strategiei sunt: dezvoltarea rețelei de orașe inteligente/inovative cu scopul susținerii coeziunii teritoriale și a competitivității Regiunii Nord-Vest; conectivitatea și mobilitatea regională; turismul inteligent pentru promovarea patrimoniului cultural și natural precum si pentru integrarea potențialului turistic al regiunii în rețelele de trasee turistice de mai mare anvergură; agricultura și agricultura urbană în vederea valorificării potențialului specific al teritoriului; configurarea și funcționarea structurilor inteligente de competitivitate în domeniile relevante și guvernanța regională sustenabilă.

De ce o strategie? Pentru că Regiunea Nord-Vest trebuie să continue, prin măsuri și proiecte de anvergură adecvată, valorificarea potențialului propriu și rezolvarea problemelor, armonizându-se și conectându-se cu prioritățile noului buget al Uniunii Europene, propus pentru politicile de coeziune teritorială în perioada 2021-2027, buget care asigură o finanțare crescută pentru domeniile de cercetare și inovare, pentru tineri, probleme ce țin de dezvoltare urbană, climă și mediu dar și de gestionare a migrației și integrării.

Mai mult, strategia va propune un Program de implementare care, prin pachete de proiecte integrate, cu impact regional, va constitui un instrument managerial util tuturor factorilor tehnici și de decizie implicați, asigurând, de asemenea, un proces transparent în raport localitățile și comunitățile regiunii.

Previous Post
CONTRACTELE DE FINANȚARE PRIN REGIO 2014-2020, DIN REGIUNEA NORD-VEST, A DEPĂŞIT 2,5 MILIARDE DE LEI
Next Post
STRATEGIA REGIONALĂ DE MOBILITATE ȘI ORAȘE INTELIGENTE
Menu
Skip to content