Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADR NV) anunță prelungirea perioadei de depunere a candidaturilor pentru constituirea Comitetului pentru dezvoltarea inițiativei Crafted in Transylvania (Comitetul CiT).
Nou termen-limită de depunere a candidaturilor: 10 iunie 2025, ora 23:59
Crafted in Transylvania este o inițiativă strategică dezvoltată de ADR Nord-Vest cu scopul de a promova meșteșugarii și producătorii locali din Transilvania, prin conectarea produselor lor autentice și de înaltă calitate cu piețele internaționale. Acest brand regional umbrelă contribuie la consolidarea identității regionale și la valorificarea tradițiilor locale într-un mod sustenabil și competitiv.
Pentru o dezvoltare participativă și coerentă a brandului, ADR Nord-Vest constituie Comitetul CiT, o structură partenerială, fără personalitate juridică, cu rol strategic și decizional în procesul de implementare a brandului. Comitetul va contribui la conturarea direcțiilor de acțiune, validarea criteriilor de eligibilitate și promovarea unei identități regionale unitare și durabile.
Organizațiile interesate din cadrul societății civile (ONG-uri, fundații, asociații), mediului de afaceri (asociații profesionale, clustere, confederații), precum și din zona academică și de cercetare, sunt invitate să își exprime interesul pentru a deveni membri ai Comitetului CiT.
Pentru înscriere, este necesară completarea Anexei C – Formular de candidatură, alături de celelalte documente solicitate, conform metodologiei de selecție a membrilor comitetului, care va fi transmisă pe adresa de e-mail: crafted@nord-vest.ro.
Termen limită pentru transmiterea candidaturilor – 10 iunie 2025, ora 23:59.
Selecția se va realiza pe baza reprezentativității și expertizei organizațiilor, urmărindu-se asigurarea unui echilibru între domeniile relevante pentru inițiativa Crafted in Transylvania. Organizațiile selectate vor fi implicate activ în coordonarea strategică a brandului.
Pentru informații suplimentare vă rugăm să luați legătura cu d-na Anna Șargov
Mobil: +40 740 063 682
Adresa de e-mail: anna.sargov@nord-vest.ro