UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a semnat contractul pentru restaurarea și modernizarea Clădirii de Anatomie

Clădirea de Anatomie a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, un edificiu cu o istorie de peste 120 de ani, va fi modernizată prin intermediul Programului Regional Nord-Vest.

Contractul de finanțare semnat de ADR NV și UMF Cluj-Napoca asigură o finanțare în valoare de peste 11 milioane de euro pentru implementarea proiectului „Modernizare și reabilitare structură educațională, Clădire Anatomie, Str. Clinicilor nr. 3-5, Cluj-Napoca”. Proiectul a fost demarat la data de 1.02.2023 și se estimează că lucrările de renovare vor fi finalizate cel târziu la data de 28.02.2029.

Edificiul datează de la începutul secolului trecut, fiind construit în perioada 1900-1904 și face parte din  ansamblul Clinicilor Universitare, primele clădiri electrificate din Cluj. În prezent clădirea găzduiește Departamentele de Anatomie Patologică, Anatomie Umană și Medicină Legală. În cadrul acestui edificiu se desfășoară atât activități didactice, cât și proceduri medicale de tipul autopsiilor și analizelor de laborator. Aproape 4.000 de studenți din cadrul Facultăților de Medicină, Medicină Dentară și Farmacie își desăvârșesc educația în sălile de curs din incinta acestui edificiu.

Procesul de restaurare va include lucrări de consolidare la nivelul structurilor portante de zidărie și acțiuni menite să stopeze infiltrațiile de apă din subsolul clădirii. De asemenea, se vor efectua lucrări pentru creșterea eficienței energetice a clădirii, cât și lucrări de recompartimentare a spațiului. Amfiteatrele, laboratoarele și sălile de lucrări vor fi modernizate și extinse, fiind dotate cu peste 160 de locuri suplimentare. Clădirea va fi dotată cu un ascensor și două noi scări de acces și de evacuare. Elementele de mobilier și tâmplărie de importanță istorică vor fi de asemenea restaurate.

Proiectul „MODERNIZARE ȘI REABILITARE STRUCTURĂ EDUCAȚIONALĂ CLĂDIRE ANATOMIE, STR. CLINICILOR NR. 3-5, CLUJ-NAPOCA” este finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, Prioritatea 6: O regiune educată și corespunde Obiectivului de politică al Uniunii Europene: O Europă mai socială.

Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 propune intervenții pentru dezvoltarea capacității de cercetare, dezvoltare, inovare și digitalizare, creșterea performanței energetice a fondului existent de clădiri publice și rezidențiale, valorificarea spațiilor degradate de la nivelul orașelor, mobilitatea urbană sustenabilă, investiții  în rețeaua de drumuri județene și în infrastructura educațională, precum și acțiuni de valorificare a potențialului cultural, turistic și balnear.

In the financial year 2021-2027, public authorities and institutions, the business environment, the academic and research environment and NGOs can obtain funding.

The Northwest Regional Program benefits from a total allocation of 1,437,252,471 euros.

Prioritatea 1 : O regiune competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice  –  valoare totală: 327.904.956 euro
Prioritatea 2 : O regiune cu localități smart  –  valoare totală: 60.332.872 euro
Prioritatea 3 : O regiune cu localități prietenoase cu mediul  –  valoare totală: 210.666.112 euro
Prioritatea 4 : O regiune cu mobilitate urbană multimodală sustenabilă  –  valoare totală: 305.155.751 euro
Prioritatea 5 : O regiune accesibilă  –  valoare totală: 184.978.708 euro
Prioritatea 6 : O regiune educată  –  valoare totală: 77.386.100 euro
Prioritatea 7 : O regiune atractivă  –  valoare totală: 210.363.134 euro
Asistență tehnică  –  valoare totală: 60.464.838  euro

More information about the Northwest Regional Program for 2021-2027 is available here, and the program can be consulted here.

  

Previous Post
Delegația ADR Nord-Vest este prezentă la Bruxelles la ediția cu numărul 9 a Forumului pentru Coeziune.
Next Post
Platforma BOOST de facilitare a colaborărilor europene pentru inovare si digitalizare
Menu
Skip to content