Information session Creative Europe Program - Culture

EC_Cultura Logo-NET-RO

Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de punct de contact Enterprise Europe Network, în parteneriat cu Biroul Europa Creativă România, vă invită la evenimentul de informare pe tema oportunităților de finanțare și cooperare pentru sectoarele culturale și creative, în data de 4 octombrie 2017 la Cluj-Napoca.

Vor fi prezentate informații despre linia de finanțare proiecte de cooperare europeană a Subprogramului Cultura, exemple de proiecte finanțate, modalități de identificare a partenerilor europeni, dar și două produse de creditare garantate prin intermediul programului Europa Creativă.

Evenimentul este dedicat organizațiilor din sectoarele culturale şi creative de la nivel local și regional, în special entităților private/firmelor care activează în domeniile: arhitectură, arhive, biblioteci, muzee, artizanat, meșteșuguri, patrimoniu cultural material și imaterial, design, inclusiv vestimentar, festivaluri, muzică, literatură, artele spectacolului, arte vizuale, radio, edituri, firme de publicitate, precum și într-o anumită măsură organizațiilor din domeniul audiovizual și gaming-ITC. Organizatorii își rezervă dreptul de a selecta participanții, în limita locurilor disponibile.

Sesiunea de informare va avea loc la sediul ADR Nord-Vest, din Calea Dorobanților nr.3, Cluj-Napoca, începând cu ora 09:30. Agenda este disponibilă here.

Participarea este gratuită, însă locurile sunt limitate. În vederea înregistrării, cei interesați sunt rugați să completeze online formularul de înscriere, până cel târziu în data de 29 septembrie a.c., ora 14:00.

 Persoane de contact pentru detalii:

  • Ioana Dragoș, Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, tel. 0264 431 550 / int. 43, e-mail: bisnet@nord-vest.ro
  • Claudia Ciolac-Romanescu, Biroul Europa Creativă România, tel. 021 316 6061, e-mail: cultura@europa-creativa.eu
Previous Post
Browse the latest ADR Nord-Vest brand information materials!
Next Post
Information session Creative Europe Program - Culture
Menu
Skip to content