INSTRUCȚIUNEA NR. 4 din 21.11.2023 Privind preluarea prevederilor Ordonanței 28/2023 în activitățile derulate la nivelul AM PR NV 2021-2027 și completarea procedurilor operaționale

Autoritatea de Management pentru Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 a emis Instrucțiunea nr.4/21.11.2023 privind preluarea prevederilor Ordonanței 28/2023 în activitățile derulate la nivelul AM PR NV 2021-2027 și completarea procedurilor operaționale.

Având în vedere Decizia CE nr. C(2022) 7386 de aprobare a programului „Nord-Vest” pentru sprijin din partea Fondului european de dezvoltare regional în cadrul obiectivului „Investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică” pentru regiunea Nord-Vest din România, CCI 2021RO16RFPR008,

În temeiul prevederilor OUG nr. 122 din 29 iulie 2020 privind unele măsuri pentru asigurarea eficientizării procesului decizional al fondurilor externe nerambursabile destinate dezvoltării regionale în România, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 315 din 28 iunie 2004 privind dezvoltarea regională în România, cu modificările și completările ulterioare, OUG nr.23 din 12 aprilie 2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare și digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021-2027, Ordonanței nr. 28 din 10 august 2023 pentru stabilirea unor măsuri necesare optimizării procesului de implementare a proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, ale Regulamentului (UE) 2021/1060 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispozițiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil, migrație și integrare, Fondului pentru securitate internă și Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize,

Ținând cont de prevederile Ordonanței 28/2023 pentru stabilirea unor măsuri necesare optimizării procesului de implementare a proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile,

Având în vedere prevederile procedurilor operaționale aprobate la nivelul AM PR NV,

În considerarea faptului că, până în prezent, sistemul informatic MySMIS2021/SMIS2021+ nu este operațional pentru toate etapele necesare,

Art.1 Prezenta Instrucțiune se aplică în vederea derulării tuturor etapelor necesare pentru proiectele transmise în cadrul apelurilor aferente perioadei de programare 2021-2027, lansate în sistemul informatic MySMIS2021/SMIS2021+, pentru care vor fi declarate cheltuieli și vor fi transmise cereri de plată Comisiei Europene până la sfârșitul anului 2023 și pentru care Autoritatea de Management pentru Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, potrivit atribuțiilor specifice și în conformitate cu prevederile OG 28/2023, asigură derularea prin sistemul informatic MySMIS2014/SMIS2014+ a etapelor pentru care sistemul informatic MySMIS2021/SMIS2021+ nu este operațional.

Art.2. De la data intrării în vigoare, prezentul document vine să completeze prevederile procedurilor operaționale aplicate de întreg personalul angrenat la nivelul AM PR NV 2021-2027, cu următoarea mențiune :

Până la operaționalizarea tuturor etapelor în cadrul sistemului informatic MySMIS2021/SMIS2021+, respectiv contractare, implementare, monitorizare proiect, autorizare și plată cheltuieli, gestionare nereguli aferente acestora și agregare cheltuieli într-o formă compatibilă cu formatele standard privind declararea cheltuielilor la Comisia Europeană prevăzute de Regulamentul (UE) 2021/1.060,

Asigurarea derulării tuturor proceselor necesare se va face prin utilizarea sistemului informatic MySMIS2014/SMIS2014+.

Art.3. Ulterior, după operaționalizarea sistemului informatic MySMIS2021/SMIS2021+, AM PR NV 2021-2027, cu sprijinul unității de coordonare SMIS din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, va transfera informațiile și documentele aferente fluxurilor derulate prin sistemul informatic MySMIS2014/SMIS2014+ în sistemul informatic MySMIS2021/SMIS2021+, în condițiile stabilite de legislația în vigoare la momentul transferului.

Art.4 Prezenta Instrucțiune intră în vigoare la data aprobării ei și se comunică structurilor de specialitate din cadrul AM PR NV 2021-2027 pentru conformare. Totodată prezenta Instrucțiune va completa prevederile Manualului Beneficiarului.

 

  

Previous Post
Purchase of catering services
Next Post
Achiziție servicii de instruire certificare competențe
Menu
Skip to content