Posts by ADR

ADR Nord-Vest, Organism Intermediar pentru Programul Sănătate 2021–2027, a organizat o nouă sesiune de instruire dedicată beneficiarilor contractelor finanțate în regiunea de dezvoltare nord-vest prin Programul Sănătate. Evenimentul a reunit la sediul agenției din Cluj-Napoca reprezentanți ai instituțiilor care implementează proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii și serviciilor medicale din regiune și a avut ca obiectiv clarificarea etapelor importante din implementarea proiectelor, prevenirea blocajelor administrative și oferirea unor soluții practice pentru provocările întâlnite în gestionarea investițiilor din sănătate.

În deschiderea evenimentului a fost subliniată importanța colaborării dintre beneficiari și instituțiile implicate în gestionarea fondurilor europene. Călin Măgurean, șeful Organismului Intermediar pentru Programul Sănătate din cadrul ADR Nord-Vest, a evidențiat rolul dialogului și al sprijinului instituțional pentru o implementare corectă și eficientă a proiectelor, într-un domeniu în care investițiile au impact direct asupra pacienților și comunităților.

Pe parcursul întregii zile, experții ADR Nord-Vest au susținut prezentări tematice dedicate principalelor etape și obligații din implementarea proiectelor finanțate prin Programul Sănătate. Temele abordate au inclus achizițiile publice, monitorizarea proiectelor, managementul financiar, utilizarea platformei MySMIS 2021, principiul DNSH și obligațiile de informare și publicitate aferente proiectelor europene. Dincolo de caracterul tehnic al prezentărilor, sesiunea a fost gândită ca un spațiu de dialog și sprijin pentru beneficiarii care gestionează investiții esențiale pentru sistemul medical regional.

În cadrul sesiunii dedicate achizițiilor publice, discuțiile s-au concentrat pe problemele întâlnite cel mai frecvent de beneficiari în implementare. Au fost prezentate principalele neconformități identificate în verificările ex-post, precum organizarea incorectă a dosarelor de achiziție, lipsa unor documente obligatorii, erori privind criteriile de atribuire, situațiile de conflict de interese sau încărcarea incompletă a documentelor în MySMIS 2021. Participanții au primit recomandări practice privind organizarea cronologică a documentelor, utilizarea opisului, denumirea corectă a fișierelor și respectarea termenelor înainte de depunerea cererilor de rambursare.

 Un accent important a fost pus pe utilizarea platformei MySMIS 2021. Sesiunea a avut un caracter practic, iar beneficiarii au putut urmări direct în platformă pașii necesari pentru încărcarea documentelor, transmiterea clarificărilor și gestionarea diferitelor secțiuni ale proiectelor. Discuțiile au fost interactive, iar întrebările participanților au pornit din situații reale întâlnite în implementare.

 O componentă distinctă a sesiunii din acest an a fost dedicată principiului DNSH („Do No Significant Harm” – „Fără a aduce prejudicii semnificative mediului”), tot mai important în implementarea investițiilor europene. Participanților le-au fost prezentate exemple concrete privind standardele de mediu aplicabile proiectelor: eficiența energetică, gestionarea deșeurilor medicale, reciclarea echipamentelor, utilizarea surselor regenerabile de energie și documentele necesare pentru demonstrarea conformării. Discuțiile au vizat atât proiectele de construcții, cât și cele de dotări medicale, unde respectarea criteriilor DNSH trebuie demonstrată inclusiv în etapa de implementare și monitorizare.

 În cadrul prezentării privind informarea și publicitatea, participanților li s-a reamintit că vizibilitatea proiectelor finanțate din fonduri europene nu reprezintă doar o obligație contractuală, ci și o modalitate prin care comunitățile pot înțelege concret beneficiile investițiilor europene în sistemul medical. Au fost prezentate exemple de activități de comunicare realizate în cadrul Programului Sănătate, de la pagini dedicate și social media, până la campanii de informare, evenimente și vizite în teritoriu.

Participanții au avut ocazia să adreseze întrebări punctuale și să discute direct cu experții ADR Nord-Vest despre dificultățile întâlnite în implementarea proiectelor. 

Programul Sănătate 2021–2027 reprezintă unul dintre cele mai importante instrumente de investiții în infrastructura medicală din România, cu o alocare națională de aproximativ 4 miliarde de euro. În Regiunea Nord-Vest, finanțările susțin proiecte majore precum Spitalul Regional de Urgență Cluj, modernizarea și dotarea unităților sanitare, dezvoltarea ambulatoriilor, investiții în laboratoare și servicii de diagnostic, digitalizarea sistemului medical și dezvoltarea infrastructurii necesare pentru servicii medicale moderne și accesibile.

Pentru ADR Nord-Vest, rolul de Organism Intermediar pentru Programul Sănătate înseamnă nu doar monitorizarea și verificarea proiectelor, ci și sprijinirea beneficiarilor prin informare, prevenție și consiliere. O implementare corectă și eficientă a proiectelor înseamnă investiții care ajung mai repede la oameni și servicii medicale mai bune pentru comunitățile din regiune.

Prezentările susținute în cadrul evenimentului sunt disponibile pe site-ul ADR Nord-Vest, la adresa:
https://www.nord-vest.ro/programul-sanatate/noutati/sesiune-instruire-beneficiarii-contractelor-finantare-semnate-programul-sanatate/

Meniu
Skip to content