Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 (REGIO Nord-Vest), lansează astăzi, 27 iulie 2023, un nou apel de proiecte din cadrul programului.

Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 (REGIO Nord-Vest), publică astăzi, 27 iulie 2023, Ghidul solicitantului pentru apelul de proiecte 112 – Sprijin pentru întreprinderi nou-înființate inovatoare.

 

Apelul de proiecte este competitiv, iar cererile de finanțare vor putea fi depuse prin sistemul informatic MySMIS 2021/2021+ în perioada:  27 august 2023, ora 10:00 –   26 februarie 2024, ora 10:00.

Descarcă – Ghidul Solicitantului PRNV/2023/112/1 Sprijin pentru întreprinderi nou-înființate inovatoare.

 
 
 

A. Activități eligibile obligatorii

Activitățile eligibile propuse în cadrul cererilor de finanțare reprezintă obligații contractuale ce vor fi monitorizate pe parcursul implementării proiectului.

I. Activități de cercetare-dezvoltare (cercetare industrială şi/sau dezvoltare experimentală) [obligatorie]

I.1. Achiziția de servicii/Realizarea de activități de cercetare-dezvoltare (cercetare industrială şi/sau dezvoltare experimentală):

în cadrul activităților (serviciului) de cercetare industrială se pot efectua de exemplu următoarele activități: elaborarea, realizarea, experimentarea modelului sau soluției noi pentru produs/ metodă/ sistem/ tehnologie/ serviciu, etc;
în cadrul activităților de dezvoltare experimentală sau a serviciului de dezvoltare experimentală se pot efectua de exemplu următoarele activități: proiectarea, realizarea, testarea/ experimentarea, certificarea prototipului, instalației pilot, serviciului etc (bazate pe modelul sau soluția obținută în activitatea de cercetare industrială);

I.2. Achiziția de servicii de consultanță pentru inovare referitoare la: asistență tehnologică; transfer tehnologic; achiziția, protecția şi comercializarea drepturilor de proprietate intelectuală; utilizarea standardelor;

I.3 Achiziția de servicii suport pentru inovare referitoare la: încercări şi testări în laboratoare de specialitate; marcarea calității, testare şi certificare; studii de piață;

I.4 Construcția/Modernizarea spațiilor de cercetare/inovare aferente activităților finanțate prin proiect;

I.5 Achiziția de active fixe necorporale (aplicații informatice, licențe) necesare pentru derularea activităților de cercetare;

I.6 Achiziția de utilaje şi echipamente necesare pentru activitatea de cercetare;

I.7 Activități de procurare de materii prime şi materiale necesare realizării proiectului (exclusiv pentru activități de cercetare dezvoltare).

II. Activități pentru introducerea în producție şi realizare produs/ proces/ tehnologie/ serviciu, din care pot face parte, cu titlu de exemplu, următoarele activități (obligatorie)

II.1 Achiziția de active fixe necorporale (aplicații informatice, licențe) necesare pentru introducerea rezultatelor cercetării în ciclul productiv

II.2 Achiziția de utilaje şi echipamente necesare pentru introducerea rezultatelor cercetării în ciclul productiv, dimensionate la volumul real de producție;

II.3 Construcția spațiilor de producție/prestare a serviciilor aferente activităților finanțate prin proiect;

II.4 Elaborarea documentației de introducere în fabricație/ de punere în funcțiune/ de operare/ de aplicare;

II.5 Pregătirea de fabricație/ de punere în funcțiune/ de operare (experimentări, testări, încercări, analize);

II.6 Revizuirea documentației tehnice de introducere în fabricație/ punere în funcțiune/ operare/ aplicare;

II.7 Realizarea produsului/ procesului/ tehnologiei/ serviciului si punerea în fabricație/ funcțiune/ operare/ aplicare pentru produs/ proces/ tehnologie/ serviciu (executarea seriei „zero” a produsului ori a instalației-pilot/ realizarea procesului/tehnologiei/ serviciului nou semnificativ îmbunătățite pentru clienți, ca urmare a aplicării modelului/ procedeului/ procesului/ metodei inovative);

II.8 Activități de “realizarea produsului/ procesului/ tehnologiei/ serviciului si punerea în fabricație/ funcțiune/ operare/ aplicare pentru produs/ proces/ tehnologie/ serviciu (executarea seriei „zero” a produsului ori a instalației-pilot/ realizarea procesului/tehnologiei/ serviciului nou semnificativ îmbunătățite pentru clienți, ca urmare a aplicării modelului/ procedeului/ procesului/ metodei).

III. Activități de informare și publicitate

Este obligatorie realizarea activităților de informare și publicitate aferente proiectului în conformitate cu Ghidul de Identitate Vizuală elaborat de MIPE și cu prevederile contractuale.

IV. Activitatea de auditare financiară a proiectului

Activitatea de auditare financiară a proiectului nu este eligibilă, dar este obligatorie pentru proiect și cheltuielile pentru aceasta vor fi suportate din resurse proprii de beneficiar.

Un proiect nu poate include ca activități eligibile numai activități de cercetare-dezvoltare/ achiziția de servicii pentru cercetare-dezvoltare, sau numai activități pentru punere în producție sau prestarea în piață a serviciilor rezultate din activitate CDI.

B. Activități eligibile conexe

V. Activități de consultanță pentru managementul proiectului și/sau scrierea cererii de finanțare

Activitățile eligibile enumerate mai sus nu sunt limitative, alte activități de tipul celor de mai sus pot fi considerate eligibile dacă se încadrează în limitele activităților sprijinite prin PR NV 2021-2027 şi dacă solicitantul justifică necesitatea derulării lor în scopul implementării proiectului.

 
 
 

Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 propune intervenții pentru dezvoltarea capacității de cercetare, dezvoltare, inovare și digitalizare, creșterea performanței energetice a fondului existent de clădiri publice și rezidențiale, valorificarea spațiilor degradate de la nivelul orașelor, mobilitatea urbană sustenabilă, investiții  în rețeaua de drumuri județene și în infrastructura educațională, precum și acțiuni de valorificare a potențialului cultural, turistic și balnear.

În cadrul exercițiului financiar 2021-2027, pot obține finanțări autorități și instituții publice, mediul de afaceri, mediul academic și de cercetare și ONG-urile.

Programul Regional Nord-Vest beneficiază de o alocare totală de 1.437.252.471 euro.

Prioritatea 1 : O regiune competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice  –  valoare totală: 327.904.956 euro
Prioritatea 2 : O regiune cu localități smart  –  valoare totală: 60.332.872 euro
Prioritatea 3 : O regiune cu localități prietenoase cu mediul  –  valoare totală: 210.666.112 euro
Prioritatea 4 : O regiune cu mobilitate urbană multimodală sustenabilă  –  valoare totală: 305.155.751 euro
Prioritatea 5 : O regiune accesibilă  –  valoare totală: 184.978.708 euro
Prioritatea 6 : O regiune educată  –  valoare totală: 77.386.100 euro
Prioritatea 7 : O regiune atractivă  –  valoare totală: 210.363.134 euro
Asistență tehnică  –  valoare totală: 60.464.838  euro

Mai multe informații despre Programul Regional Nord-Vest pentru 2021-2027 sunt disponibile aici, iar programul poate fi consultat aici.

 

 

Articolul anterior
Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 (REGIO Nord-Vest), lansează astăzi, 27 iulie 2023, un nou apel de proiecte din cadrul programului.
Articolul următor
Autoritatea de Management PR NV 2021-2027 a hotărât prelungirea sesiunii de depunere a documentelor pentru etapa de verificare a conformității administrative și admisibilității documentelor strategice (Planuri de Mobilitate Urbană Durabilă și Strategii Teritoriale)
Meniu
Sari la conținut