Sedinta CM POR la Baia Mare

Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest a fost gazda reuniunii Comitetului de Monitorizare POR 2014-2020, în perioada 23-25 noiembrie, la Baia Mare.

Reprezentanţii DG REGIO – Comisia Europeană,  Dl. Carsten Rasmunssen, şef al Unităţii pentru România, Dna Iulia Șerban și Dl. Koen DeLange şi conducerea Autorităţii de Management POR – Dl. Director general AM POR Gabriel Friptu şi Dna Luiza Radu, Şeful AM, precum şi oficialităţi din toate cele 8 regiuni de dezvoltare ale României au participat la şedinţă şi la vizitele de la proiectele de succes din Maramureş.

Dna Sanda Cătană, director general ADR Nord-Vest, alături de beneficiarii din Maramureş, a prezentat invitaţilor proiectele Parcul municipal central Baia Mare, Spitalul Judeţean Maramureş şi Circuitul Bisericilor de Lemn.

Un moment important a fost confirmarea de către AMPOR, prin prezentarea sintezei şi datelor finale de program, ca Regiunea Nord-Vest se află pe primul loc în privinţa absorbţiei pe REGIO 2007-2013, cu procentul de 90%.

La şedinţă, membrii CM POR au aprobat criteriile de eligibilitate și evaluare pentru:

– prioritatea de investiţie 3.1.-Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operațiunea B – Clădiri publice;

– Axa Prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile;

 apelurile care vor fi lansate pentru Investiţii Teritoriale Integrate (ITI) – Delta Dunării: eficiență energetică în clădiri rezidențiale, drumuri județene, regenerarea terenurilor degradate.

De asemenea, a fost stabilită lansarea unui apel național (nu pe regiuni) pentru prioritatea de investiție 8.1., obiectivul specific 8.3. – Creşterea gradului de acoperire cu servicii sociale (grupurile vulnerabile copii şi persoane cu dizabilităţi). Alocările financiare aferente sunt de 16,32 milioane de euro pentru grupurile vulnerabile ”copii” și 73,41 milioane de euro pentru ”persoane cu dizabilităţi”.

 

received_1288910674464216

received_1302034223164001

received_1302034266497330

received_1301451616555595

Articolul anterior
Aplicaţia mobilă „Things to do: Northern Transylvania”
Articolul următor
Sedinta CM POR la Baia Mare
Meniu
Sari la conținut