ue
gv_r
regio
structurale

Reglementări privind efectuarea achizițiilor în cadrul proiectelor implementate în parteneriat

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și Agenția Națională pentru Achiziții Publice au emis Ordinul 890 privind aprobarea modului de efectuare a achizițiilor în cadrul proiectelor cu finanțare europeană implementate în parteneriat, aplicabil beneficiarilor/partenerilor din cadrul proiectelor cu finanţare europeană implementate în parteneriat, pentru atribuirea contractelor de furnizare, servicii sau lucrări aferente:
a) programelor finanţate din fondurile europene structurale şi de investiţii 2014 – 2020, respectiv Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Fondul de coeziune, Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime;
b) programelor finanţate din mecanismele financiare ale Spaţiului Economic European şi norvegian;
c) Programului de cooperare elveţiano – român vizând reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse – Obiectivul 1 al Ariei de concentrare 4 – „Îmbunătăţirea mediului înconjurător”.