ue
gv_r
regio
structurale

Noi concepte și soluții pentru monitorizarea și evaluarea Strategiilor de Specializare Inteligentă

În perioada 13-15 mai 2019, doi experți ADR Nord-Vest din cadrul Departamentului de Dezvoltare Regională, Proiecte, Turism participă la un workshop organizat la Barcelona de Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene (JRC). Tematica vizează utilizarea diferitelor tipuri de date în cadrul procesului de monitorizare și evaluare a Strategiilor de Specializare Inteligentă (RIS3). Printre speakerii și participanții din cadrul evenimentului se numără Ken Guy din partea Insight Foresight Institute din Marea Britanie și Attila Varga de la Universitatea din Pécs, Ungaria.

Scopul atelierului de lucru este de a familiariza participanții cu concepte precum Open Data, Open Science și Open innovation și rolul acestora în cadrul RIS3, precum și utilizarea acestora în cadrul procesului de monitorizare și evaluare. În cadrul activităților de grup participanții au dezbătut probleme precum diferența dintre evaluarea internă și externă a strategiilor, coordonarea dintre nivelul național și regional în procesul RIS3, cadrul legislativ cu privire la evaluarea documentelor de programare și evaluarea strategiilor în condițiile accesului limitat la resurse și informații.

Evenimentul face parte dintr-o serie de ateliere de lucru organizate în cadrul inițiativei “Lagging Regions 2” lansată de Direcția Generală Politică Regională și Urbană (DG Regio) cu scopul de a maximiza impactul utilizării fondurilor europene în regiuni care în continuare rămân în urma mediei europene de dezvoltare și care se confruntă nu doar cu efectele crizei economice, ci și cu probleme de ordin structural. De asemenea, obiectivul este de a ajuta regiunile în identificarea principalelor blocaje din calea dezvoltării și de a oferi asistență și sprijin în scopul depășirii acestora.