Având în vedere Decizia CE nr. C(2022) 7386 de aprobare a programului „Nord-Vest” pentru sprijin din partea Fondului european de dezvoltare regională în cadrul obiectivului „Investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică” pentru regiunea Nord-Vest din România, CCI 2021RO16RFPR008, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor OUG nr.23 din 12 aprilie 2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare și digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021-2027, cu modificările și completările ulterioare, ale Regulamentului (UE) 2021/1060 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispozițiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil, migrație și integrare, Fondului pentru securitate internă și Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize;
În conformitate cu prevederile din Ghidul Solicitantului, capitolul 13.1 Aspectele care pot face obiectul modificărilor prevederilor ghidului solicitantului conform cărora: „Modificarea Ghidurilor de finanțare aprobate se va face prin emiterea de către AM PR NV de corrigendum-uri/instrucțiuni/erate la ghidurile solicitantului de finanțare lansate.”

DIRECȚIA AUTORITATEA DE MANAGEMENT PENTRU PROGRAMUL REGIONAL NORD-VEST 2021-2027 emite următoarea:
INSTRUCȚIUNE
Art.1 – În Ghidul Solicitantului „221 – Înființarea și operaționalizarea Centrului Regional de Date Nord-Vest” (publicat în data de 18.07.2025), se modifică capitolul 4.3. Perioada de depunere a proiectelor / 4.3.2.Data și ora închiderii apelului de proiecte, noua dată fiind 31.12.2025, ora 10:00.
Articolul 2 – În Ghidul Solicitantului, capitolul 1.3 Glosar, pentru definiția activelor corporale, în loc de:
„Active necorporale înseamnă active care nu au o concretizare fizică sau financiară precum brevete, licențe, know-how sau alte drepturi de proprietate intelectuală. Pentru prezentul apel de proiecte, sunt eligibile doar cheltuielile privind licențele;”
Se va citi:
„Active necorporale înseamnă active care nu au o concretizare fizică sau financiară precum brevete, licențe, produse software (aplicații informatice, soluții software etc.), know-how sau alte drepturi de proprietate intelectuală. Pentru prezentul apel de proiecte, sunt eligibile cheltuielile cu activele necorporale dezvoltate sau achiziționate în interesul proiectului;”
Articolul 3 – În cadrul arhivei pentru Ghidul Solicitantului 221 se înlocuiește fișierul „Ghidul solicitantului 221” (publicat în data de 18.07.2025) cu varianta sa actualizată.
Articolul 4 – Prezenta Instrucțiune se publică pe site-ul www.regionordvest.ro și intră în vigoare de la data publicării.