Locuitorii județului Bihor au acum acces la investigații medicale mai precise, mai rapide și mai sigure, datorită unui proiect finalizat cu succes în cadrul Programului Sănătate 2021–2027. Laboratorul de anatomie patologică al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor a fost complet dotat cu echipamente moderne, care permit depistarea și analiza cancerului într-un mod mult mai eficient decât până acum.
Investiția a fost realizată în urma contractului semnat între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Sănătate 2021-2027, și Primăria Municipiului Oradea. Valoarea totală a proiectului a fost de aproape 2 milioane de euro, iar furnizarea si punerea in funcțiune a echipamentelor împreună cu instruirea personalului de specialitate s-a încheiat în luna mai 2025. Este primul proiect finalizat în Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest în cadrul acestui program, iar rezultatele sunt deja vizibile pentru pacienți, personalul medical și întreaga comunitate bihoreană. Prin dotările realizate, spitalul poate analiza un număr mai mare de probe într-un timp mai scurt, cu un grad ridicat de acuratețe. Înseamnă, practic, că pacienții pot primi un diagnostic mai rapid, esențial pentru începerea tratamentului la timp. Laboratorul dispune acum de 41 de echipamente specializate, iar toate aceste dotări contribuie la creșterea calității actului medical, reduc riscul de erori și elimină dependența de laboratoare private în cazurile complexe.
An de an, mii de pacienți din județul Bihor și din alte zone ale țării se adresează Spitalului Județean din Oradea pentru investigații și tratament. Acum, aceștia beneficiază de condiții mai bune și de rezultate medicale complete, chiar în cadrul spitalului de stat. Aparținătorii bolnavilor se bucură, la rândul lor, de un sprijin concret: un diagnostic clar, oferit la timp, poate însemna o șansă în plus pentru cei dragi. Pentru personalul medical, dotările noi înseamnă nu doar precizie în muncă, ci și un mediu de lucru mai sigur. În laboratorul modernizat lucrează peste 25 de specialiști, medici, biologi, chimiști și asistenți de laborator, care pot acum folosi aparatură de ultimă generație, conformă cu standardele europene în domeniul sănătății.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor este cea mai mare unitate medicală din județ și deservește peste 600.000 de locuitori. Este, totodată, spital de urgență, centru universitar și instituție medicală cu o paletă largă de specializări. Dotarea laboratorului de anatomie patologică este o investiție care întărește capacitatea sistemului public de sănătate de a răspunde nevoilor reale ale oamenilor, reducând inegalitățile și oferind acces echitabil la îngrijire medicală de calitate.
The project „Dotarea laboratorului de anatomie patologică pentru diagnosticul cancerului din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgenta Bihor – Cod SMIS 327231” a fost finanțat în cadrul Programului Sănătate 2021–2027, în cadrul Priorității 7 – Măsuri care susțin domeniile oncologie și transplant. Prin această investiție, Oradea devine un exemplu de bună practică în folosirea fondurilor europene pentru sănătate, într-un domeniu în care fiecare zi, fiecare analiză și fiecare decizie medicală pot face diferența între speranță și deznădejde.