REGIO 2014-2020: Modificarea formei de contract anexată la Ghidul General al solicitantului

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a modificat și completat forma de contract anexată la Ghidului General al solicitantului pentru Regio 2014-2020, printr-un ordin emis în data de 19 martie.
Conform comunicatului publicat pe www.inforegio.ro, modificarea prevede includerea unui format de buget al proiectului, modelul de grafic pentru cererile de prefinanțare/rambursare/plăți precum și modificarea și completarea unor condiții legate de ajustarea procentelor din MYSMIS și procentelor medii specificate la art. 3 în contractul de finanțare. În plus, au fost actualizate anexele privind informarea și publicitatea, monitorizarea și respectiv formatele modelelor de raportate în cadrul contractelor de finanțare.

Prevederile au intrat în vigoare începând cu 19 martie 2018. Pentru toate apelurile lansate în cadrul POR 2014-2020 la data publicării prezentului ordin, modificările se aplică pentru proiectele pentru care nu a fost demarată etapa de contractare la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
Pentru contractele de finanțare încheiate la data intrării în vigoare a prezentului ordin, acolo unde este cazul, în termen de maxim 30 zile lucrătoare, se realizează demesurile necesare pentru întocmirea actelor adiționale în vederea corelării cu noua formă de contract.
The rest of the conditions and provisions of the General Guide remain unchanged.

Ordinul 2476/19.03.2018

Contract de finanțare (anexă la Ordinul 2476/19.03.2018) .pdf

Contract de finanțare (anexă la Ordinul 2476/19.03.2018) word

 

Previous Post
APEL DESCHIS pentru IDENTIFICAREA PROIECTELOR STRATEGICE DE SPECIALIZARE INTELIGENTĂ A REGIUNII DE DEZVOLTARE NORD-VEST
Next Post
Cerere ofertă de preț servicii poștale și de curierat rapid
Menu
Skip to content