Există pacienți pentru care fiecare zi, fiecare oră, uneori fiecare secundă, înseamnă durere. Pe lângă echipamente care aduc siguranță, diagnostic rapid și sprijin pentru medici, avem nevoie și de servicii speciale pentru oamenii aflați în momentele de la apusul vieții, momente în care fiecare gest blând contează. Acești pacienți au nevoie să fie ajutați și să nu fie singuri în lupta pe care o duc.
Asta este paliația: îngrijirea care nu mai poate salva viața, dar poate salva demnitatea. Îngrijirea care nu oprește boala, dar poate opri suferința. Care spune fiecărui om: Ești important până în ultima clipă.
Pentru astfel de oameni, niciun efort nu este prea mare. Fiecare investiție, fiecare profesionist, fiecare resursă contează. De aceea, prin Programul Sănătate, în regiunea noastră se derulează acum proiecte de peste 115 milioane de lei, dedicate celor care au nevoie de cea mai multă grijă. Sunt proiecte care vor aduce spații mai blânde, servicii mai bune și echipe pregătite să fie alături de pacienți și familiile lor.
8 beneficiari – 5 spitale și 3 organizații non-profit – s-au angajat să schimbe felul în care arată ultimele capitole ale vieții:
Spitalul Orășenesc Vișeu de Sus
Spitalul Orășenesc Dragomirești
Spitalul Orășenesc Ștei
Spitalul Municipal “Dr. Pop Mircea” Marghita
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor
Organizații non-profit implicate în îngrijiri paliative și sociale:
Asociația Centrul de Cercetare și Formare a Universității de Nord Baia Mare
Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” Cluj-Napoca
Asociația „Filantropia Maramureșeană”
Sunt investiții care nu se văd mereu în cifre, dar se simt în suflet: în durere mai puțină, în liniște mai multă, în oameni care au parte de un sfârșit demn.




