REGIO 2014-2020 finanțează reabilitarea unui reper al municipiului Cluj-Napoca

biserica-sfantul-mihailParohia Romano-Catolică Sf. Mihail a semnat în cursul acestei săptămâni, la sediul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest, contractul de finanțare prin POR 2014-2020 pentru proiectul „Reabilitarea Bisericii Romano-Catolice Sf. Mihail“.

Biserica romano-catolică Sfântul Mihail din piaţa Unirii, are o vechime de aproape şapte secole, istoria sa împletindu-se cu cea a municipiului Cluj-Napoca: în anul 1316, în vremea regelui Carol Robert, când aşezarea a primit rangul de oraş, iar în cinstea acestui eveniment a început construirea bisericii.

Proiectul de reabilitare, cu o valoare totală de 21.932.171,42, din care 18.016.117,04 lei finanțare nerambursabilă, este finanţat prin Axa prioritară 5, Prioritatea de investiţii 5.1. Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.

Obiectivul general al proiectului este creșterea numărului mediu anual de vizitatori în biserica romano-catolică Sf. Mihail din municipiul Cluj-Napoca, prin punerea în valoare a obiectivului de patrimoniu, contribuind astfel și la creșterea competitivității arealului. Prin implementarea proiectului se preconizează o creștere medie a numărului anual de vizitatori la biserica romano-catolică Sf. Mihail cu 6%.

Durata de implementare este de 48 de luni.

Previous Post
Situația contractelor de finanțare prin REGIO 2014-2020 în Transilvania de Nord
Next Post
Vizită de studiu şi de bune practici în mobilitate urbană la Sevilia, regiunea Andalucia, Spania
Menu
Skip to content