Articole de ADR

Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de partener Enterprise Europe Network, vă invită să participați la evenimentul Oportunități de finanțare în cadrul programului Europa Creativă 2021-2027, care va avea loc în data de 21 iulie, între orele 10:00 – 11:00, în format online.

Evenimentul se adresează cu prioritate companiilor cu activitate în sectoarele cultural și creativ, care doresc să acceseze granturile oferite prin apelurile recent deschise în cadrul programului Europa Creativă 2021-2027.

Programul Europa Creativă 2021-2027 este format din trei componente: cultură, media și componenta transsectorială. Pe specificul acestora pot fi sprijinite activități implementate de diferite entități, printre care și IMM-uri cu activitate în următoarele domenii: audio-vizual, arhitectură, patrimoniu, muzică, film, teatru, fotografie, mass-media, publicitate, animație, traduceri, publicații, jurnalism și altele. 

Prezentarea va include următoarele tematici:

  • Serviciile Enterprise Europe Network;
  • Programul Europa Creativă 2021-2027;
  • Proiecte de succes Europa Creativă 2014-2021 implementate de către IMM-uri din România.

Pentru a vă înscrie, vă invităm să completați următorul formular de înregistrare: https://docs.google.com/…/1FAIpQLSfLDty8HUOphC…/viewform.

Link-ul de accesare al evenimentului se va transmite pe baza completării acestui formular.

Pentru informații suplimentare și întrebări, suntem la dispoziția dumneavoastră la adresa de email: bisnet@nord-vest.ro.

Meniu
Sari la conținut