Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România – ROREG a semnat un contract de finanțare pentru sprijinirea autorităților locale în gestionarea și implementarea Fondurilor Europene Structurale și de Investiții

Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România – ROREG a semnat contractul de finanțare pentru proiectul ”Sprijin pentru eficientizarea gestionării și implementării FESI la nivelul autorităților publice locale de la nivelul orașelor, municipiilor și județelor din România”, cod MySMIS: 132349, în cadrul Programului Operațional Asistență Tehnică (POAT) 2014-2020.

Proiectul presupune acordarea de sprijin autorităților locale pentru creșterea eficienței gestionării și implementării proiectelor europene, precum și dezvoltarea activităților de cooperare intra și inter-regională la nivelul județelor, orașelor și municipiilor din România.

Prin activitățile proiectului se urmărește îmbunătățirea mecanismelor și capacității de gestionare a proiectelor cu finanțare europeană a autorităților publice locale din cele 8 regiuni de dezvoltare ale României.

Rezultatele așteptate ale proiectului presupun:

  • identificarea și analiza nevoilor de competențe, a proiectelor implementate la nivelul autorităților publice locale și județene,
  • instruire și schimb de experiență derulate la nivel regional și inter-regional,
  • organizarea unor conferințe naționale și regionale,
  • realizarea unui site web, a unei baze de date și a unei aplicații IT utilizate de autoritățile publice locale și județene, prin care se urmărește crearea unui cadru formal și sustenabil de colaborare și comunicare în domeniul FESI,
  • identificarea și pregătirea unor portofolii de proiecte regionale pentru 2021-2027,
  • realizarea unui ghid cu propuneri de simplificare a gestionării FESI.

Perioada de implementare a proiectului este de 31 luni, respectiv de la data de 15.11.2019 până la data de 14.05.2022.

***

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi la telefon/fax 0256 – 491.981/491.923 sau pe e-mail:  sorin.maxim@roreg.eu.

Articolul anterior
EMOBICITY, un proiect de promovare a mobilității electrice în Regiunea Nord-Vest
Articolul următor
Achiziție servicii de catering
Meniu
Sari la conținut