Aproape un sfert din contractele semnate prin REGIO la nivel naţional,destinate mediului privat, se află în Regiunea Nord-Vest

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional 2014-2020, a semnat 2.062 de contracte de finanţare pentru microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi mijlocii, valoarea totală a contractelor depăşind 4 miliarde de lei, dintre acestea aproape un sfert se află în Regiunea Nord-Vest.

Mai exact, la nivelul Regiunii Nord-Vest au fost semnate până în prezent 443 de contracte de finanţare pentru mediul privat, cu o valoare totală 913,634 milioane de lei.

Proiectele vizează investiţii în sectorul privat, prin Axa Prioritară 2 (imbunatăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii) – Prioritatea de investiţii 2.1 (promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi şi prin incurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri), respectiv Prioritatea de investiţii 2.2 (sprijinirea creării şi extinderea capacităţilor avansate de producţie şi dezvoltarea serviciilor).

Prin finanţarea celor peste 2.000 de microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi mijlocii,REGIO- Programul Operaţional Regional va contribui la crearea a peste 7.000 de noi locuri de muncă.

* * *

REGIO-Programul Operational Regional (POR) 2014-2020 este unul dintre programele operaţionale din generaţia 2014-2020 implementate în România, cofinanţate din fondurile europene structurale şi de investiţii şi gestionate de Ministerul Dezvoltaării Regionale şi Administraţiei Publice, în calitate de Autoritate de Management.

REGIO 2014–2020 are ca obiectiv general creşterea competitivităţii economice şi imbunatăţirea condiţiilor de viaţă ale comunităţilor locale şi regionale, prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, infrastructurii şi serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, astfel încât acestea să-şi poată gestiona în mod eficient resursele şi să-şi valorifice potenţialul de inovare şi de asimilare a progresului tehnologic.

Articolul anterior
Achizitie servicii semnatura electronica
Articolul următor
INFORMARE REGIO privind modificarea și completarea Ghidului specific aferent apelurilor de proiecte cu titlul POR/2018/3/3.1/C/1/BI, POR/2018/3/3.1/C/1/7REGIUNI
Meniu
Sari la conținut