A fost prelungit termenul de depunere a cererilor de finanţare în cadrul apelurilor de proiecte cu numărul POR/2019/3/3.2/3/7 REGIUNI/în parteneriat și POR/2019/3/3.2/2/ITI/ în parteneriat

În data de 25.06.2019, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice (MDRAP) a emis ordinul de prelungire a termenului de depunere a cererilor de finanţare în cadrul apelurilor de proiecte cu numărul POR/2019/3/3.2/3/7 REGIUNI/în parteneriat și POR/2019/3/3.2/2/ITI/ în parteneriat, aferente Axei prioritare 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Obiectivul specific 3.2 – Reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane bazată pe planurile de mobilitate urbană durabilă, până la data de 30.08.2019, ora 12.00.

Restul condițiilor și prevederilor din ghidul specific rămân neschimbate.

 * * *

 Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 este unul dintre programele prin care România poate accesa fondurile europene structurale și de investiții provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în perioada actuală de programare. Alocarea estimată se ridică la 8,25 miliarde euro, din care 6,7 miliarde de euro reprezintă sprijinul UE, prin FEDR, iar 1,5 miliarde de euro – contribuția națională. Autoritatea de Management a programului funcționează la nivelul MDRAP.Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 finanțează proiecte care contribuie la obiectivul general de creştere a competitivităţii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale comunităţilor locale şi regionale, prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, a infrastructurii şi serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, astfel încât acestea să îşi poată gestiona în mod eficient resursele şi să îşi valorifice potenţialul de inovare şi de asimilare a progresului tehnologic.

Articolul anterior
ACHIZIȚIE SERVICII DE FORMARE PROFESIONALĂ
Articolul următor
Achiziție servicii de catering și închiriere sală de conferințe
Meniu
Sari la conținut