Expert cu rol de ofițer autorizare cheltuieli

A.D.R. Nord-Vest scoate la concurs două posturi vacante de Expert cu rol de ofițer autorizare cheltuieli în cadrul Departamentului Autorizare Proiecte, Direcţia Management Cheltuieli şi Verificare Achiziţii/ DAMPRNV 2021-2027, pe perioadă determinată de 24 luni, cu normă întreagă.

Responsabilități cheie / Atribuții:

  • Verificarea eligibilității cheltuielilor și autorizarea cererilor de pre-finanțare;
  • Verificarea eligibilității cheltuielilor și autorizarea cererilor de rambursare intermediare/finale;
  • Verificarea eligibilității cheltuielilor și autorizarea cererilor de plată si a cererilor de rambursare aferente cererilor de plată
  • Realizarea de vizite pe teren

Cerinţe:

Educaţie şi calificări:

Studii superioare absolvite cu diplomă de licență în următoarele domenii fundamentale, aşa cum sunt

prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 433/2022:

  • Științe sociale, ramuri de știință: ştiinţe economice, ştiinţe juridice;
  • Științe umaniste și arte: arhitectură și urbanism;
  • Științe inginerești.

Experienţa:

  • Minim 1 an experienţă, ulterior licenţierii în elaborarea sau implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene
  • Minim 3 ani experienţă în muncă, ulterior licenţierii

 Abilităţi şi competenţe:

  • Capacitate de planificare şi control;
  • Capacitate de analiză şi sinteză;
  • Capacitate de organizare;
  • Rapiditate în luarea deciziilor;
  • Memorie bună;
  • Atenţie distributivă;
  • Eficienţă în condiţii de presiune;
  • Gândire analogică;
  • Înclinaţie către analiză şi investigare;
  • Disponibilitate pentru a munci în afara orelor de program în situaţii deosebite, de supraîncărcare, în limitele admise de legislaţia muncii;
  • Disponibilitate deplasări pe teren destinate activităților specifice (vizite verificare la fața locului)
  • Permis de conducere auto categ. B
  • Cunoștințe foarte bune de operare PC, minim Office Word și Excel

Beneficii: pachet salarial atractiv,  tichete de masă,  pachet de servicii  medicale, mediu de lucru profesional și competitiv, condiții de muncă la standarde înalte, posibilități crescute de dezvoltare profesională.

Bibliografia pentru concurs:

  1. Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România actualizată;
  2. OUG 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziție justă (cap. IV Prefinanțarea, V Mecanismul cererilor de plată/ Mecanismul rambursării cheltuielilor eligibile);
  3. HG 829/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziție justă (cap. III Prefinanțarea, V Mecanismul cererilor de plată);
  4. HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnicoeconomice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice;
  5. Hotărârea Guvernului nr. 873/2022 pentru stabilirea cadrului legal privind eligibilitatea cheltuielilor efectuate de beneficiari în cadrul operaţiunilor finanţate în perioada de programare 2021 – 2027 prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune şi Fondul pentru o tranziţie justă;
  6. Ghidul solicitantului pentru apelul de proiecte 711 – Conservarea, protecția și valorificarea durabilă și competitivă a patrimoniului cultural și istoric, inclusiv asigurarea și/sau îmbunătățirea accesului către acestea URBAN https://regionordvest.ro/apel-prnv-2023-714-a-1-regenerare-urbana-si-securitatea-spatiilor-publice-municipii-resedinta-de-judet/ (Capitolul 5. Condiții de eligibilitate și cap. 12. Aspecte privind managementul financiar);
  7. Manualul Beneficiarului pentru Programul Regional Nord-Vest, ed. 4, versiunea septembrie 2024 https://regionordvest.ro/documente-utile/ (Capitolul 4. Managementul financiar).

Informaţii organizatorice:

  • Anunţul privind concursul organizat va fi transmis la AJOFM și va fi postat pe site-ul ADR Nord-Vest în data de 23.09.2024.
  • Persoanele interesate, care întrunesc cerinţele obligatorii specificate, vor transmite până în data de 16.10.2024, ora 16.00 următoarele documente pe email la adresa resurse.umane@nord-vest.ro:
    • copie document de identitate;
    • CV datat şi semnat;
    • scrisoarea de intenţie cu data depunerii şi semnătura;
    • copii după documentele de studii;
    • copii după documentele care atestă experienţa profesională (conform cerinţelor), semnate, cu număr de înregistrare de la angajator;
    • copii după orice documente oficiale legale, relevante pentru dovedirea formărilor/certificărilor şi/sau a cunoştinţelor dobândite (semnate şi cu număr de înregistrare);
    • cazierul judiciar (valabil 6 luni de la data eliberării) sau declaraţie pe propria răspundere că nu există înscrisuri în cazierul judiciar.
  • Comunicarea rezultatelor privind eligibilitatea candidaților se va face telefonic și/sau pe email până la data 21.10.2024, până la ora 16.00; candidații care întrunesc cerinţele obligatorii ale postului vor fi invitați să se prezinte la proba scrisă.
  • Proba scrisă (testare scrisă a cunoştinţelor din domeniul de specialitate conform bibliografiei şi testul de cunoştinţe operare PC-Word şi Excel) se va desfăşura la sediul secundar al A.D.R. Nord-Vest de la adresa din Cluj-Napoca, str. Donath nr. 53 A, Cluj în data de 23.10.2024, începând cu ora 10.00. Durata examinării este în medie de 3 ore.
  • Comunicarea rezultatelor obţinute la proba scrisă (test scris şi test de operare PC) se va face telefonic și/sau pe email până la data de 25.10.2024, ora 16:00.
  • Interviurile de selecţie se vor desfăşura în data de 28.10.2024, la ora comunicată de către comisie, la sediul secundar al A.D.R. Nord-Vest de la adresa din Cluj-Napoca, str. Donath nr. 53 A, Jud. Cluj. La interviul de selecţie vor participa doar candidaţii care au obţinut punctajul minim necesar pentru promovarea în etapa de interviu.
  • Comunicarea rezultatelor obţinute la interviul de selecţie şi respectiv rezultatele finale ale concursului se va face până la data de 30.10.2024, după finalizarea lucrărilor comisiei de recrutare şi selecţie.
Articolul anterior
Sîngeorz-Băi se revitalizează pe baza unui contract semnat de 300.000 de euro în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027
Articolul următor
Expert cu rol de ofițer monitorizare proiecte
Meniu
Sari la conținut