Lansarea proiectului Interreg Europe “COHES3ION”

În perioada 8-10 octombrie 2019, a avut loc la Bilbao (Spania) evenimentul de lansare a proiectului: COHES3ION – Integrarea dimensiunii teritoriale pentru asigurarea coeziunii Strategiei Regionale de Specializare Inteligentă S3 (Integrating the territorial dimension for cohesive S3), întâlnire organizată de liderul consorțiului, Centrul pentru inovare al provinciei Bizkaia (BEAZ S.A.U.). Proiectul reunește 10 parteneri din 8 state membre UE (Spania, Germania, Suedia, Italia, Irlanda, Anglia, Polonia și România) și își propune îmbunătăţirea performanţei şi a impactului Strategiilor de Specializare Inteligentă (S3) și a Programelor Operaționale conexe, finanțate din fonduri europene, în ceea ce privește furnizarea de inovație de către actorii din cercetare și dezvoltare, prin integrarea dimensiunii teritoriale în S3.

În cadrul evenimentului au fost prezentate și dezbătute ghidurile activităților de management, de comunicare și a celor financiare,  care vor sta la baza derulării proiectului.

Coordonatorul proiectului a prezentat 5 studii de caz din domeniul integrării dimensiunii teritoriale pentru asigurarea coeziunii Strategiei Regionale de Specializare Inteligentă S3. Din Regiunea Nord-Vest a fost prezentată  experiența acumulată în elaborarea și implementarea S3 la nivelul regiunii.

Pentru alte informații puteți accesa site-ul proiectului la adresa: www.interregeurope.eu/COHES3ION/

Proiectul COHES3ION este finanțat din Programul de Cooperare Teritorială, Interreg Europe 2014-2020 și are un buget total de 1.874.632 euro, din care bugetul ADR Nord-Vest este de 129.394 euro.

Articol elaborat de: Cristina DAVID și Dorin DOMUȚA

Articolul anterior
Se lansează apelul pentru Spitalele Regionale de Urgență
Articolul următor
Achiziție servicii de catering, organizare evenimente și închiriere spațiu pentru organizarea evenimentului de prezentare INNO
Meniu
Sari la conținut